Pe 6 decembrie se sărbătorește Sfântul Nicolae, iar românii trebuie să respecte o tradiție importantă în seara de ajun. În seara aceasta, copiii trebuie să-și pregătească ghetuțele și să le lase la ușă sau la geam pentru a putea primi cadouri de la prevestitorul iernii.
Sunt mai multe tradiții ce trebuie respectate de Sfântul Nicolae, iar una dintre ele îți va aduce noroc pe toate planurile, dacă o urmezi cu strictețe.
În afară de pregătirea încălțărilor pentru cadouri, este bine să rostești o rugăciune către Sfântul Nicolae pentru iertarea tuturor păcatelor și pentru a avea spor în tot ceea ce faci. De asemenea, trebuie să-i ajuți pe cei care au nevoie, așa cum a făcut sfântul sărbătorit pe 6 decembrie.
Tradiția pe care trebuie să o respecți în ajun de Sfântul Nicolae. Îți va aduce noroc în toate
Noaptea de 5 spre 6 decembrie este una specială pentru români, mai ales pentru copii. Aceștia sunt îndemnați să-și lustruiască încălțările și să le lase la ușă sau geam pentru ca Moș Nicolae să le aducă daruri. În funcție de cum s-au comportat pe parcursul anului, cei mici găsesc fie bomboane și fructe, fie o nuielușă din măr.
Sfântul Nicolae este prevestitorul iernii și dă startul oficial al sărbătorilor de iarnă. Fiind bătrân, se spune că acesta își scutură barba și începe să ningă. Dacă zăpada nu apare, înseamnă că Moșul a întinerit și ne așteaptă o iarnă blândă.
Există o serie de obiceiuri și tradiții care trebuie respectate în această seară, care le aduc românilor noroc în anul ce urmează. Un lucru important pe care trebuie să-l faci este să rostești o rugăciune către Sfântul Nicolae în seara de ajun, fie că ai necazuri sau nu.
Conform tradiției, trebuie să te rogi pentru iertarea păcatelor și pentru a avea spor în tot ceea ce faci. În acest fel, Sfântul Nicolae îți va ierta păcatele și te va călăuzi spre calea cea bună, protejându-te de rele.
De Sfântul Nicolae, este bine să-i ajutăm pe cei la nevoie
Sfântul Nicolae nu este o sărbătoare apreciată doar în România, ci și în majoritatea țărilor din Europa. Această zi a devenit ziua activităților caritabile pe continentul nostru încă din secolul al XII-lea. Este bine să ajutăm persoanele care au nevoie și să respectăm această tradiție a dăriuirii.
Se spune că Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei din Asia Mică, este supranumit și „făcătorul de minuni” datorită miracolelor pe care le făcea. Mai este numit și Tatăl Spiritual al locuitorilor din orășelul Beit-Jala, lângă Bethleem, Palestina, informează kanald.ro.
Locuitorii acestui oraș îl apreciază foarte mult pe Moș Nicolae, numit Mar Nicola în zona respectivă. Sfântul Nicolae a devenit patronul creștin al orașului și, totodată, protectorul creștin al acestuia.
Există și un loc de pelerinaj de sărbătoarea Sfântului Nicolae în orașul italian Bari, situat pe malul Mării Adriatice. În această localitate se află biserica unde se află moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.
Potrivit legendelor, Catedrala Sfântul Nicolae a fost construită în secolul XVII-lea și a durat 110 ani. Moaștele Sfântului Nicolae au fost furate din Mira Lichiei (localitatea Demre din Turcia din zilele noastre) de un grup de marinari din Bari.
Astfel Sfântul a ales Bari drept oraș pentru înmormântarea sa în drumul său spre Roma. Bari este un loc de pelerinaj la care vin atât creștini italieni, cât și din estul Europei. scrie fanatik.ro