“Nu grabi nimic- lasa lucrurile sa curga”. Reguli intelepte ale Universului pe care ar fi bine sa le cunosti

Nu neglija aceste sfaturi! Universul traieste prin propriile sale legi si, pentru ca succesul sa va insoteasca in toate afacerile voastre, aceste legi merita sa fie cunoscute.

Si nu numai sa stii, ci si sa tii cont de ele in viata ta. Apoi Universul va va favoriza si sentimentul de fericire va fi cu voi in fiecare dimineata.

Luati in considerare aceste principii si fiti fericiti!

Legea Divinitatii

Legea Divinitatii este legea fundamentala a Universului, conform careia totul in jur este creat de o entitate suprema si atotstiutoare, cu rol divin.

Cu alte cuvinte, fiecare alegere pe care o faci in viata este observata, ghidata si permisa de catre aceasta entitate.

Unii o numesc Dumnezeu, altii Buddha sau Allah, insa cert este ca Divinitatea exista. Ea poate fi regasita in orice fenomen al naturii, intrucat nimic nu se intampla fara voia Sa.

Legea karmei (Legea cauzei si efectului)

“Indiferent daca suntem de acord sau nu, tot ceea ce ni se intampla in acest moment este rezultatul unei alegeri facute in trecut. “

Ceea ce semeni este ceea ce culegi. Orice actiune produce o reactie, orice actiune are anumite consecinte. Daca faci bine, binele se va revarsa la un moment dat in viata ta. Daca faci rau, mai devreme sau mai tarziu, raul se va intoarce asupra ta.

Fiecare actiune produce reverberatii. Viitorul tau este construit de actiunile pe care le faci in prezent. Chiar in acest moment, viitorul tau se contureaza prin ceea ce faci. Daca vrei un viitor mai bun, pentru a crea viata pe care ti-o doresti, incepe chiar din acest moment sa actionezi. Actioneaza POZITIV.

Daca vrei ca actiunile tale sa aiba rezultatul scontat, nu opta pentru actiuni care ii lezeaza si ranesc pe ceilalti. Alege actiuni care aduc fericire si succes celor din jur. Ai intotdeauna de partea ta alegerile. Accepta responsabilitatea alegerilor si a actiunilor tale. Alegerile constiente pot deschide drumuri nebanuite…

Legea Sincronizarii –

A fi in locul potrivit la timpul potrivit. Acordarea perfecta si alinierea perfecta, acolo unde totul decurge magic si armonios. Aceasta Lege este cunoscuta si ca Legea Gratiei, care afirma ca, atunci cand Fiintele sunt aliniate perfect, ele vor fi in perfecta concordanta cu perfectiunea divina a lui Dumnezeu – deoarece Dumnezeu se manifesta in viata lor.

Legea Corespondentei

Aceasta lege este in conexiune directa cu Legea fundamentala a Divinitatii. Ideea este ca modelele se repeta la infinit in tot Universul si ca pot fi regasite oriunde in lume.

Obisnuieste-te sa cauti modele in propria viata si gandire si observa cum se repeta acestea sau cum sunt reproduse in alta parte a lumii. In timp ce faci acest lucru, ia in considerare tipurile de schimbari pe care le poti face in viata ta si incearca sa le atribui o insemnatate sau un simbol.

Legea Compensatiei

Conform Legii Compensatiei, vei primi exact ceea ce ai dat. Cu alte cuvinte, aceasta lege are un efect de bumerang, asa ca nu iti face griji ca faptele tale nu vor fi rasplatite la un moment dat in viata.

De exemplu, daca vei castiga o suma de bani, ai putea crede ca acest lucru este o recompensa.

Cu toate astea, in functie de modul in care ai trait, bogatia ar putea duce mai degraba la o viata mai rea. In esenta, aceasta lege aminteste oamenilor ca trebuie sa fie atenti la modul in care ii trateaza pe ceilalti si se raporteaza la existenta lor.

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds