Victor Ponta a fost invitatul jurnalistei Denise Rifai la emisiunea „40 de întrebări”, iar surpriza serii a venit în urma discuțiilor despre familia fostului premier.
Pe parcusul emisiunii, liderul PRO România a lăsat să se înțeleagă că ar avea mai mulți copii decât se știa până la momentul de față.
Politicianul are un băiat de 17 ani din prima căsătorie și o fetiță de 12 ani din actualul mariaj cu Daciana Sârbu,
dar, pe parcusul emisiunii de aseară, fostul prim-ministru a sugerat de mai multe ori că familia acestuia este mai numeroasă.
Momentele în care președintele PRO România a reușit să pună pe gânduri audiența au început cu mărturisirea acestuia
conform căreia își dorește să fie un tată bun pentru băiatul și „fetele” lui. Moderatoarea a încercat să extragă mai multe informații, dar nu a avut succes.
Câți copii are Victor Ponta. Detaliile dezvăluite de Denise Rifai
Prezentatoarea emisiunii l-a întrebat pe fostul șef al Executivului câți copii își dorește, iar răspunsul acestuia a fost:
„trei. Câți am acum, trei! (…) Nu pot să dezvolt, dar pot să răspund cinstit la întrebarea dv”, reușind să stârnească semne de întrebare.
Denise Rifai a încercat să lămurească situația, în platou: „Ați vorbit despre al treilea copil…”, dar Victor Ponta a precizat că nu poate
să ofere detalii despre acest subiect, în lipsa soției sale: „Nu pot să vorbesc despre acest subiect decât în prezența Dacianei”, a spus el.
Ulterior, jurnalista a făcut lumină în această poveste, explicând situația printr-o postare pe contul de Facebook.
„Am convenit cu invitatul meu din această seară, de la #40deIntrebari, fostul premier Victor Ponta, să fiu eu cea care aduce toate
clarificările cu privire la mărturisirea pe care a făcut-o în această seară, legat de faptul că are trei copii, și nu doi, așa cum știam cu toții, până acum.
Daciana și Victor Ponta au înfiat o fetiță! Are 6 ani și se numește Maria Ponta. Un copil foarte frumos, pe care ei și l-au dorit enorm!
Așa vești frumoase să tot auzim!”, a dezvăluit Rifai pe rețeaua de socializare.
Se pare că președintele PRO România nu a dorit să facă public acest detaliu pentru a nu se interpreta că se folosește de acest lucru pentru a câștiga
simpatie în campania electorată a alegerilor parlamentare din 6 decembrie, mai ales că actele pentru adopția micuței au fost gata în jurul acestei date, scrie wowbiz.ro.
Partidul condus de Victor Ponta nu a avut succes la scrutinul electoral de duminică, nereușind să treacă pragul electoral de 5%.
După acest eșec, fostul șef al Guvernului și-a anunțat retragerea, cel puțin pentru o perioadă, din viața politică. scrie fanatik.ro