O poveste de dragoste cum nu s-a mai pomenit… Bărbatul s-a îndrăgostit de o turistă care se afla în vizită în țara sa: „Am văzut o tânără cu păr lung, blond și ochi mari albaștri. Mi-am spus că arată ca un înger”. Apoi, ea s-a întors acasă, fără el… Ce s-a întâmplat este de-a dreptul impresionant:

Povestea de dragoste dintre un indian și o suedeză a devenit subiect de carte. Bărbatul s-a îndrăgostit de o turistă care se afla în vizită în țara sa, iar apoi a decis să pedaleze din India până în nordul Europei. De atunci au trecut mai bine de 40 de ani, iar povestea lor a devenit un best-seller, relatează inquirer.net.

Charlotte Von Schedvin avea 20 de ani atunci când l-a cunoscut pe P.K.Mahanandia, care este cu patru ani mai mare. Se afla în vacanță în India și a ajuns în fața tânărului, dornică să-și facă un portret. Asta se întâmpla în decembrie 1975, iar de atunci povestea lor a inspirat un autor suedez să scrie un roman, având la bază chiar relația celor doi.

Cartea “Bărbatul care a pedalat din India în Europa pentru dragoste” a apărut recent și a devenit un best-seller în Suedia. Acest lucru nu este totuși suprinzător, având în vedere că povestea celor doi pare una desprinsă din romane, nicidecum realitate.

Cei doi au povestit înr-un interviu acordat recent cum s-au cunoscut, în urmă cu mai bine de patru decenii. Charlotte Von Schedvin a plătit zece rupii pentru “un portret gata în zece minute”. Așa a ajuns în fața celui care avea să-i devină soț.

“Am văzut o tânără cu păr lung, blond și ochi mari albaștri. Mi-am spus că arată ca un înger”, și-a amintit Mahanandia, care are acum 65 de ani. Bărbatul își amintește că a fost complet emoționat și că mâinile îi tremura în fața frumoasei suedeze.

În plus, el mărturisește că au fost predestinați. Un astrolog i-a spus că soția sa va fi dintr-o țară îndepărtată și că va fi în zodia taur. “Știam că am fost predestinați. I-am spus că va fi soția mea și apoi m-am speriat că ar putea să meargă la o secție de poliție din apropiere”, continuă el.

Nu a fost cazul, căci Charlotte a fost la fel de impresionată de el. Astfel, la aproximativ trei săptămâni, cei doi s-au căsătorit în satul indianului. Apoi ea s-a întors acasă în Suedia.

Soțul ei a refuzat, însă, să primească bani din partea ei pentru călătorie. Cei doi au păstrat legătura prin scrisori timp de aproximativ un an, până când Mahanandia a decis să pedaleze până la ea. El și-a vândut toate bunurile și a cumpărat o bicicletă.

A plecat la drum în 1977, cu aproximativ 80 de dolari în buzunare și cu pensulele de pictat, care l-au ajutat să mai câștige câte un ban din desenat. Călătoria nu a fost una ușoar. În capitala afgană Kabul, el a donat sânge pentru a primi bani de mâncare.

Patru luni mai târziu, călătoria de 11.000 de kilometri a ajuns la final. Mahanandia a ajuns la Gotenburg, unde era așteptat de soția sa. De atunci, cei doi călătoresc în Suedia, unde Mahanandia a devenit profesor de arte.

Totodată, cei doi au împreună doi copii – Emelie, în vârstă de 31 de ani, și Karl-Siddhartha, în vârstă de 28 de ani.

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds