Prof. Alexandru Rafila, avertisment pentru toti romanii. Reprezentantul Romaniei la OMS avertizeaza populatia in legatura cu automedicatia.
„Automedicatia in aceasta perioada este la ea acasa. Ne confruntam cu o problema foarte serioasa, pentru ca, in aceasta perioada, fie ca profilaxie, fie ca tratament, persoane care incearca sa previna infectia cu noul coronavirus sau care au aflat ca sunt infectate folosesc fara discernamant antibiotice.
Consumul de azitromicina a crescut foarte mult si, chiar daca azitromicina este prevazuta ca si o medicatie care ar putea sa fie prescrisa la unii dintre pacientii infectati cu noul coronavirus, utilizarea fara discernamant si automedicatia sunt foarte grave, pentru ca, de obicei, antibioticele nu sunt prescrise decat in infectiile bacteriene, nu in infectiile virale.
Azitromicina, sigur, cu un anumit efect asupra noului coronavirus, a fost incercata ca si terapie, dar aceasta utilizare de masa e foarte periculoasa, pentru ca efectele sunt serioase”, a declarat profesorul Rafila.
Consumul de antibiotice a crescut.
”Diferentele care exista intre nordul si sudul Europei, intre nordul si estul Europei devin tot mai pregnante si, pe masura ce in partea de continent in care ne gasim noi consumul de antibiotice inregistreaza nivele ridicate, se cupleaza acest consum, in mod evident, si cu cresterea rezistentei bacteriene.
Noi acum avem o oportunitate ca tara legata de un proiect pe care il facem la Institutul National de Boli Infectioase ‘ Matei Bals’, in parteneriat cu Institutul National de Sanatate Publica si cu asistenta tehnica a Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
Incercam sa introducem bunele practici in prescrierea antibioticelor, mai ales in spitale, unde se utilizeaza antibiotice cu spectru larg, antibiotice de rezerva, de multe ori, ca si prima intentie”, a a mai spus Rafila.
Profesorul spune ca bolnavii nu trebuie sa insiste pentru a obtine antibiotice. Potrivit reprezentantului OMS, utilizarea acestora intr-o infectie virala este recomandata doar in cazul unei complicatii infectioase bacteriene.
„Nu insista pentru a obtine un antibiotic! Medicii de familie stiu foarte bine ca atunci cand se prezinta la medic, de multe ori, pacientii sunt destul de revendicativi si vor un anumit medicament. Nu insista la farmacie sa obtii antibiotic!
Din pacate, se obtine in continuare. Nu as zice cu usurinta, dar se pot obtine antibiotice la farmacie, daca insisti. Sau, la anumite farmacii. Daca faci un tratament cu antibiotic, trebuie respectat foarte bine ritmul de administrare, dozele si durata recomandata. Acestea sunt cateva mesaje care trebuie sa fie foarte clar transmise.
Faptul ca antibioticele nu trateaza orice, infectii virale sau parazitare. Pot avea efecte nedorite, iar folosirea necorespunzatoare duce la pierderea calitatii acestor produse”, a declarat Alexandru Rafila.