Joe Biden, președintele ales al SUA, s-a vaccinat împotriva COVID-19, în direct. Democratul a vrut ca procedura propriu-zisă să fie filmată,
astfel încât oamenii să prindă încredere în vaccin. O doză de vaccin a primit și Jill Biden, viitoarea primă doamnă.
Președintele ales al Statelor Unite ale Americii a primit prima doză de vaccin anti-COVID-19, iar întrega procedură a fost filmată.
Joe Biden se alătură altor personalități americane au acceptat să fie vaccinate în direct, printre care se numără și vice-președintele american Mike Pence.
Potrivit BBC News, peste 500.000 de americani ai fi fost deja vaccinați.
Președintele ales a primit prima doză de vaccin anti-COVID-19
În Statele Unite, aproximativ 320.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au decedat și peste 17 milioane au fost infectate. La cei 78 de ani pe care îi are, Joe Biden a dorit să le arate oamenilor că are încredere în vaccin, deși se află într-o grupă de risc.
„Fac asta ca să demonstrez că oamenii ar trebui să fie pregătiți cân va fi disponibil vaccinul. Nu este niciun motiv de îngrijorare”, a spus Joe Biden, după ce a primit doza.
Jill Biden a fost și ea vaccinată, în aceeași zi. De asemenea, vice-președintele ales Kamala Harris și soțul ei Doug Emhoff trebuies să primească prima doză săptămâna viitoare.
Președintele Donald Trump încă nu a precizat când o să se vaccineze, fiind printre puținii lideri mondiali care nu au făcut acest lucru până acum.
„Nu m-am programat pentru vaccin, dar aștept s-o fac la momentul potrivit”, a scris Trump, pe 13 decembrie.
În SUA, angajații din domeniul sănătății și bătrânii din centre de îngrijire sunt cei care au prioritate la vaccinare. Ei sunt urmați de vârstnicii de peste 75 de ani și angajații din prima linie. scrie spynews.ro