Ionut Dolanescu, ca și mama lui, apreciata interpretă Maria Ciobanu, care s-a mutat alături de Camelia Filip, sora solistului, în Los Angeles, California, Ionuț a fost convins de familia să investească într-o casă pe teritoriu american, pe care a dat circa 250.000 dolari.
“Îmi iubesc țara nespus, însă, pentru viitorul copiilor mei, Statele Unite reprezintă o opțiune mult bună. Este mai tot timpul cald, iar spre bucuria copiilor mei, lângă noi se află unul dintre cele mai mari parcuri de distracții din lume, Walt Disney World”, ne-a declarat Ionuț, care e atât de mândru este de costumul popular românesc, încât se îmbracă în ie cu brâu la toate întâlnirile și petrecerile românilor inclusiv la slujbele bisericii ortodoxe din oraș!
Oricât ar fi de ocupat cu cariera – până la urmă, el aduce bani în casă și asigură viața în lux a întregii familii -, Ionuț e foarte atent cu educația celor mici. “Iancu este prea mic pentru cursuri, va împlini trei ani, însă Ioana Maria și Vlad Ionuț sunt înscriși la școală, în Celebration, Orlando, să învețe limba engleză și să se familiarizeze cu sistemul de învățământ american.