Medicul Streinu Cercel, după ce s-a vaccinat: Dacă lumea nu înțelege că din acest virus se moare, e problema lor
Adrian Streinu Cercel, șeful Institutului ”Matei Balș” din București, a fost printre primele persoane care s-au vaccinat, duminică dimineață.
Acesta a declarat că vaccinul ”nu doare deloc” și că este ”super”, explicând și componența tratamentului anti-COVID: ”
O grămăjoară de grăsime cu o părticică de ARN în mijloc”.
Streinu Cercel și-a lăudat echipa din ”Matei Balș” spunând că medicii și asistentele din unitatea spitalicească au făcut ”
o treabă extraordinară”. Cercel a declarat că lumea a înțeles că virusul este ”o nenorocire” și nu se pune problema de a convinge pe cineva despre importanța vaccinării:
”Nu doare deloc. Fetele de la ”Balș” au mână foarte ușoară.
Echipa din ”Matei Balș” e superbă, vreau să mulțumesc tuturor pentru că au făcut o treabă extraordinară în această pandemie.
A fost o muncă enormă, titanică, 24 din 24, 7 din 7. Lumea a înțeles că acest virus este o nenorocire și singura modalitate de a scăpa. Nici nu se pune problema de a convinge pe cineva.
Dacă oamenii înțeleg că vaccinul îi salvează bine, dacă nu, nu. Dacă lumea nu înțelege că din acest virus se moare, e problema lor.
Atât de simplu este”, a declarat Cercel duminică dimineață, după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19. scrie g4media.ro