Românii care refuză vaccinarea anti-covid trebuie să știe ce îi așteaptă. În acest context, medicul Virgil Musta a vorbit într-o postare pe pagina personală de facebook despre avantajele și dezavantajele vaccinări anti COVID.
Medicul a precizat că și el a luat în calcul riscurile înainte de a se vaccina anti COVID, iar în final a decis să se vaccineze.
„Am aşteptat cu mare nerăbdare să apară cât mai repede un vaccin aprobat de toate instituţiile abilitate, pentru că eu am simţit din plin ce înseamnă această pandemie şi ştiu că doar un vaccin poate face ca lucrurile să nu continue ca şi până acum pentru noi toţi.
Cu toate acestea, înainte de a decide dacă să mă vaccinez sau nu, am pus şi eu în balanţă avantajale vaccinării, riscurile vaccinării, precum şi riscurile la care mă expun dacă nu mă vaccinez”, a scris Virgil Musta pe pagina sa de Facebook.
Ce se întâmplă cu cei care refuză vaccinarea anti COVID
În aceași postare, medicul Virgil Musta a precizat că cei care refuză vaccinarea riscă să facă boala sub o formă medie sau critică. De asemenea, el a povestit că a văzut de-a lungul timpului și simptome post-covid destul de persistente, precum oboseala, furnicăturile și chiar diferite dureri.
În cazul în care o persoană se vaccinează, aceasta ar putea scăpa de astfel de urmări.
„Dacă nu mă vaccinez: mai devreme sau mai tarziu voi face b0ala. Riscul de a face o formă medie sau severă de boala este de peste 20%, riscul de a face o formă critică cu necesar de terpie intensivă este între 5-10%, iar riscul de a deceda este de 4-5%. În plus, peste 50% dintre cei care fac boala în formă medie şi severă rămân cu sechele pulmonare, cardiace, neurologice sau altele boli, care îmi vor crea probleme toată viaţa.
Am văzut simptome post-covid persistente, precum astenie marcată, oboseală, subfebrilităţi, transpiraţii intense, furnicături, insomnii, diferite dureri, mai ales de cap şi chiar la o serie de persoane care au facut forme uşoare de boală, simptome care te pot chinui în continuare”, a mai scris Virgil Musta.
Cine se poate vaccina
Virgil Musta a vobrit și despre majoritatea b0lilor cronice, în cazul cărora există recomandare de vaccinare. Persoanele peste 65 de ani sunt cele care trebuie să ia în calcul neapărat vaccinarea, deoarece ele se află într-o grupă cu risc ridicat.
”Pentru marea majoritate a bolilor cronice există recomadare de vaccinare, pentru că tocmai aceste boli reprezintă principalii factori care pot contribui la o formă gravă a boli în cazul în care contactaţi virusul SARS-CoV-2! Diabetul zaharat, obezitatea, b0lile cardiovasculare, b0lile pulmonare cronice avansate ( BPCO), neoplaziile, insuficienţa renală cronică, cirozele hepatice indiferent de cauze (dar şi alte boli cronice ne-enumerate aici) reprezintă factori de risc în evolutia severă a infecţiei SARS CoV-2.
De asemenea, vârsta de peste 65 de ani reprezintă factor de risc, deci reprezintă recomandare pentru vaccinare. Să nu uităm că aproape toate persoanele au fost vaccinate la viaţa lor, chiar dacă vorbim de vaccinuri dezvoltate cu zeci de ani în urmă, iar efectele adverse au fost minime, pe când beneficiile au fost evidente: au fost eradicate o mulţime de b0li din cauza cărora înainte se murea pe capete”, mai scrie Musta. scrie capital.ro