România se pregătește de al treilea val al pandemiei de Covid-19. Bucureștiul a intrat în Scenariul Roșu. Și alte localități din țară au intră, din nou, zilele acestea, în carantină.
Știre inițială: România se pregătește de cel de-al treilea val al pandemiei COVID. Cifele de ieri indică faptul că joi a fost a patra zi consecutivă de creştere a cazurilor de infectare cu noul Coronavirus, la nivel național.
Potrivit ultimelor date, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 4.271 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost consemnate 98 decese. Conform ultimei actualizări la nivel național, la ATI sunt internați 1.070 de pacienţi cu COVID-19.
În aceste condiții extreme, sunt deja cinci judeţe care au intrat în Scenariul Roşu. Deja înconjurat de localități deja în Scenariu Roșu, Bucureștiul se apropie vertiginos de acest prag.
SCENARIU ROŞU în tot mai multe localităţi din România
În tot mai multe localități din județele Timiș, Maramureș, Cluj, Ilfov și Brașov s-au închis şcolile, intrându-se din nou în carantină. Aici, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste 3.
Sceanariu roșu și în Bihor, unde Oradea şi alte şapte localităţi din judeţ incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit incidenţa de 3 la mie. Aici, unităţile de învăţământ îşi vor desfăşura activitatea în scenariul roşu, după cum a hotărât luni, în şedinţa săptămânală, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.
Scenariu roşu şi în Olt, unde comuna Vişina Nouă intră în carantină, timp de două săptămâni, pentru limitarea transmiterii noului coronavirus, în condiţiile în care incidenţa infectărilor cu Covid a ajuns, miercuri, la 13,61 la mia de locuitori.
Cinci comune în scenariu roşu și la Iași, unde alte șapte comune și municipiul Iași au intrat deja în scenariul galben.
În continuare, cinci comune ieșene sunt în scenariu roşu de restricții, două având o rată de infectare de peste 7 cazuri/ 1000 locuitori: Fântânele (7,52) și Roșcani (7,02).
Te-ar putea interesa și:
La Iași au fost înregistrate un total de 113 cazuri noi, mai puține decât în București (643), Timiș (372), Brașov (200), Cluj (190), Constanța (158), Dolj (153), Ilfov (138), Bihor (119).