Avertisment despre noua tulpină britanică! Medicul Valeriu Gheorghiță: “Lucrurile pot scăpa de sub control foarte uşor”
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, spune că este important să respectăm măsurile de prevenție.
Valeriu Gheorghiţă spune că dacă nu respectăm regulile este posibil ca lucrurile să scape de sub control extrem de ușor.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a menționat că o mare parte din tineri se infectează cu noua tulpina din
Valeriu Gheorghiţă, avertisment despre noua tulpină britanică
Medicul Valeriu Gheorgiță a explicat că efectele vaccinării nu se văd imediat, ci la un interval de aproximativ o lună, o lună și jumătate. Cu toate acestea, românii trebuie să respecte toate măsurile de prevenție, pentru a evita un număr mare de infectări cu Covid-19.
“Este foarte importantă respectarea măsurilor de prevenţie, lucrurile pe care cred că le-am învăţat cu toţii şi nu este bine să le uităm, pentru că în situaţia de faţă se pot scăpa lucrurile de sub control foarte uşor, deja vedem ce se întâmplă în Timişoara, spitalele sunt aproape pline.
Impactul vaccinării, după cum am observat şi din experienţa noastră de până acum, apare după un interval de circa o lună, o lună şi jumătate, deci practic, beneficiile nu sunt imediate după ce efectuezi prima doză şi din acest punctde vedere este important ca aceste două măsuri- respectarea măsurilor de prevenţie, restricţiile care sunt impuse şi de asemenea vaccinarea care trebuie să meargă în paralel şi care trebuie să fie principala modalitate prin care noi asigurăm imunizarea populaţiei- trebuie să fie cât se poate de bine gestionate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Conform stirilekanald, Valeriu Gheorgiță a menționat că aproximativ 5% dintre cei vaccinaţi,indiferent de tipul de vaccin, nu dezvoltă răspuns imun nici după vaccin şi nici după boala naturală, însă şi aceştia dezvoltă un răspuns imun la nivel celular care protejează faţă de formele severe sau critice de îmbolnăvire.
La începutul pandemiei de coronavirus, persoanele în vârstă erau cele mai afectate. Acum, Gheorghiţă a atras atenţia că a scăzut vârsta celor care se infectează cu tulpina din Marea Britanie a noului coronavirus.
” Din nefericire, vedem că în contextul actual al infecţiei cu această tulpină britanică avem destul de mulţi tineri care sunt infectaţi şi media vârstei la pacientul care se internează în momentul de faţă în spital a scăzut destul de mult.
Or, ca atare, trebuie să ne adaptăm din punct de vedere al strategiei, inclusiv strategia de vaccinare, la situaţia actuală. Şi ne uităm la ce se întâmplă în Centrul Vechi al Capitalei.Este important să asigurăm şi
vaccinarea celor tineri tocmai pentru că ei reprezintă persoanele active şi cei care plimbă virusul dintr-o parte în alta”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă. scrie kanald.ro