TRAGEDIE FĂRĂ MARGINI! A MURIT MOTOCICLISTUL DIN BIHOR CARE ÎMPĂRȚEA AJUTOAREA PENTRU NEVOIAȘI

Tragedia s-a petrecut chiar în Vinerea Mare, la Bihor, unde motociclistul care tocmai terminase de împărțit pachete oamenilor nevoiași a murit într-un acccident.

El a scăpat motocicleta de sub control și a intrat într-un cap de pod. Impactul a fost violent, iar bihoreanul s-a lovit mortal la cap. 

Samuel Petrică se întorcea de la o acțiune umanitară, unde a împărţit pachete pentru nevoiaşi împreună cu prietenii săi din clubul de motociclişti Black Eagles. Atunci a avut loc terifiantul accident.

„Un bărbat de 36 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o motocicletă pe DN1, pe direcţia Aleşd – Oradea, s-a angajat în depăşirea unui vehicul, însă nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. El a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă şi a lovit un cap de pod”, a explicat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, potrivit Antena3.ro.

„Lumea moto e mai săracă de azi…Black Eagles Oradea a pierdut un membru frumos, unul din oamenii ăia de care îți e greu să nu prinzi drag…Petrica Samuel s-a dus să se plimbe pe alte drumuri, mai frumoase, dar cu siguranță va veghea peste toți prietenii lui, pe care i-a lasat aici, și care acum plang după un prieten foarte bun… Odihnește-te in pace, dragule! Cu siguranță nu vei fi uitat!!!”, a scris un prieten al motociclistului pe pagina de Facebook. sursa:stiridinfamilie.ro