Valeriu Gheorghita, prima declaratie dupa decesul profesoarei Adriana Bunea, la trei zile dupa rapel
Valeriu Gheorghita, coordonatorul Comitetului National de Coordonare a Activitatii de Vaccinare (CNCAV), a declarat ca, din informatiile pe care le-a aflat din presa, nu exista legatura intre vaccinare si decesul profesoarei Adriana Bunea.
“Nu am fost informat oficial, am aflat din presa. Aceste cazuri se raporteaza oficial catre ANM. Eu nu sunt o institutie care sa centralizeze aceste reactii adverse, indiferent de natura lor. Mie imi vin toate reactiile adverse centralizate de la ANM, de la Centrul National al Bolilor Transmisibile din Romania. Eu le prezint in atentia opiniei publice saptamanal”, a declarat medicul militar la Antena 3.
“Datele arata o suferinta preexistenta care a avut parcursul ei nefavorabil”
“Din ce am observat eu, datele medicale prezentate in presa aratau o disfunctie multipla de organe care nu are cum sa fie legata de vaccin, pentru ca, din punct de vedere fiziologic nu se pot instala intr-un timp atat de scurt acele disfunctii multiple de organe. Cu siguranta, era o afectiune grava, preexistenta, care a avut parcursul ei natural, din pacate.
Medical, nu este suficient de mult timp ca sa contribuie intr-un fel sau altul vaccinul.
Datele care sunt existente la acest moment arata o suferinta preexistenta care a avut parcursul ei nefavorabil, fara nicio legatura cu vaccinarea cu cea de-a doua doza de la Moderna. Din pacate, sunt evenimente care tin de evolutia biologica a unor boli, cunoscute sau nu. Asta este evolutia naturala, pe care nu o putem pune pe seama acestor vaccinuri”, a mentionat Valeriu Gheorghita.
Coordonatorul Comitetului National de Coordonare a Activitatii de Vaccinare a explicat ca exista un cadru metodologic national prin care toate evenimentele adverse care apar dupa administrarea oricarui tip de vaccin si nu doar pentru cel impotriva Covid-19 trebuie sunt raportate catre Agentia Nationala a Medicamentului, indiferent daca se ridica sau nu suspiciunea unei relatii de cauzalitate.
Adriana Bunea, profesoara din Oradea a decedat la Spitalul judetean, la trei zile dupa ce a primit a doua doza din vaccinul Moderna. potrivit fabricatinromania