Art of Robots a primit Golden Buzz la Românii au Talent. Smiley a apăsat butonul auriu în locul lui Andi Moisescu

Un nou Golden Buzz la Românii au talent! ”Art of Robots”, o echipă de patru tineri veniţi din Kârgâzstan, i-au uimit pe cei patru jurați și au primit patru de ”DA!”. Andi Moisescu i-a transmis lui Smiley, care-l înlocuiește, să apese pe butonul auriu, care-i clasează pe concurenți direct în semifinală.
Art of Robots a primit Golden Buzz la Românii au Talent. Smiley a apăsat butonul auriu în locul lui Andi Moisescu
”Art of Robots” a primit al optulea Golden Buzz de la Românii au talent. O echipă formată de patru tineri din Kârgâzstan i-au surprins pe cei patru jurați cu numărul lor de dans robotic. Andi Moisescu i-a transmis lui Smiley, care-l înlocuiește, să apese pe butonul auriu. Acesta îi clasează pe concurenți direct în semifinală.

„Suntem emoţionaţi pentru că suntem un grup nou format şi aici este prima oară când vom dansa împreună, pe o scenă atât de mare.Deci, suntem foarte emoţionaţi, dar avem speranţa că vom da tot ce e mai bun şi îi vom impresiona pe juraţi. Numele meu este Nursultan, iar ei sunt: Renat, Rakhman şi Salavat. Venim din Kârgâzstan, iar împreună suntem Art Of Robots”, au spus concurenţii înainte să urce pe scena de la Românii au Talent, sezonul 11.

Andra a mărturisit că este pentru prima oară când vede un astfel de dans robotic. Se consideră norocoasă pentru că a asitat la el.
„Nu ştiu exact ce s-a întâmplat. Nu îmi vine să cred la ce am asistat. Sunteţi un grup fenomen, eu nu am mai văzut aşa ceva până acum şi sunt onorată şi bucuroasă că ne-aţi călcat pragul. Mă simt norocoasă să fiu aici în primul rând şi să văd un astfel de spectacol. Mă înclin. Foarte frumos!”, a spus Andra.

Alexandra Dinu cataloghează numărul celor patru tineri ca fiind cel mai bun număr pe care l-a văzut până acum la Românii au talent.

„Este cel mai bun număr pe care eu l-am văzut aici. M-au încercat tot felul de emoţii, îmi venea să plâng şi să râd în acelaşi timp. Atât de fericită eram şi de uimită de ceea ce am văzut. O grămadă de sentimente m-au încercat. Sunteţi extrem de talentaţi. Geniali, uluitor numărul vostru”, a spus şi Alexandra Dinu.

Andi Moisecu s-a aflat în izolare în timpul unor preselecții, iar Simley l-a înlocuit. Pentru că nu a fost prezent la numărul ”Art of Robots”, dar i-a văzut de acasă, Andi Moisescu i-a transmis lui Smiley să apese Golden Buzz în locul său.

„Ei sunt singurii care ştiu exact ce s-a întâmplat pentru că eu pot să confirm că de aici de la mine din faţa ecranului e aceeaşi năucire. Nici eu nu îmi dau seama ce s-a întâmplat”, a spus Andi Moisescu.

„Băieţi sunteţi fantastici. Eu nu am văzut în viaţa mea un asemea performance la nivelul ăsta de figuri de dans, de punere în scenă, exactitatea mişcărilor. Nu mai am ce să mai zic, sunt şocat. Voi aveţi emoţii la verdictul ăsta după ceea ce aţi făcut pe scenă?”, a întrebat Smiley.

Ce profesii au cei patru tineri
Cei patru tineri ai ”Arts of Robots” sunt dansatori, dar nu unii profesioniști spun ei. În viața de zi cu zi fiecare dintre ei au meserii diferite.
„Noi suntem dansatori. Dansăm mai tot timpul. Nu ne considerăm dansatori profesionişti. Suntem oameni normali. El e fotograf şi videograf, El e vlogger, are un milion de urmăritori pe TikTok, uneori face şi reclame. El e pictor, eu sunt magician. Nu prea am câştigat bani în timpul pandemiei, dar a fost un timp bun să ne îmbunătăţim abilităţile, la mine pentru magie, la el pentru pictură”, a mai spus reprezentantul grupului Art of Robots.potrivit redactia.ro