Ce se întâmplă cu casa ridicată de Denisa Manelista

Denisa Manelista a m11r!t fulgerător, r@pus@ de o boal@ nemiloas@. Se pare că nici măcar banii nu au putut să o salveze din ghearele m0.rț11.
În urma ei au rămas multe melodii, dar și o mică moștenire.
Casa urma să fie una destul de grandioasă, având șase camere, fiind situată în Ştefăneşti, județul Vâlcea. Din păcate, artista nu a mai apucat să o termine, iar acum altcineva se va muta în acest imobil.

Tatăl artistei susține că lucrările la vilă au fost finalizate și s-au investit zeci de mii de euro. Casa a fost construită exact după dorința manelistei, dar iată cine va locui în ea!

Emilian Răducu, tatăl Denisei Răducu, a dezvăluit că lucrările la casă sunt pe punctul de fi finalizate.

În scurt timp, totul va fi pus la punct, iar casa va putea fi locuibilă. În vila răposatei manelista va sta chiar sora ei, Adelina, și soțul acesteia, în prezent plecați în Spania. Până la vară renovările vor fi gata, iar cuplul se va putea muta fără probleme. Trei ani au durat lucrările la imobil, iar totul a fost extrem de scump, inclusiv întocmirea actelor.

„Lucrările la casă sunt pe ultima sută de metri. Exteriorul este gata, curentul este tras, dar și apa. Toate utilitățile sunt puse la punct. Locuința are șase camere, este modernizată, avem baie, avem de toate, așa cum a vrut fata mea, Denisa, să arate. Fata cea mare, din Spania, și cumnatul au investit în casă. Ei vor sta pe viitor acolo. Să sperăm că, la vară, fiica mea și familia ei se vor bucura de ea.

Totul este foarte scump în ziua de astăzi, orice costă, toate hârtiile alea sunt foarte scumpe”, a declarat Emilian Răducu pentru Playtech.ro.

În urmă cu ceva timp, Adelia a dezvăluit că a băgat în vilă nu mai puțin de 30 de mii de euro. Sora artistei spune că vor locui în acea casă doar când se vor mai întoarce din Spania în vacanță în România. Mai mult, aceasta promite că va avea grijă de casă, pentru că îi amintește de Denisa.

„Până acum, am investit cel puțin 30.000 de euro, dar, până la final, cred că vom mai investi alți 30.000 de euro. Nu contează banii, facem cu drag și în memoria Denisei. În casă vom locui atunci când vom veni din Spania, în vizită, în vacanțe, poate o păstrăm și pentru copii, atunci când vor crește și ei. În fine, important este că vom avea grijă mereu de memoria celei care a fost Denisa Răducu, o cântăreață atât de iubită”, a explicat Adelina, la Kanal D.