Un băiat și o fată, care au decedat într-un grav acc1dent în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în jurul orei 01:35, pe traseul dintre satele Bălăurești și Zberoaia, raionul Nisporeni, sunt conduși astăzi separat pe ultimul drum. Tânărul conducea un automobil de model BMW, care l-a luat de la fratele său mai mare de la o petrecere unde minorul își sărbătorea cea de-a 16-cea aniversare, transmite Știri.md cu referire la Unimeia.info. Minorul nu s-a isprăvit cu controlul volanului și a derapat de pe traseu, tamponându-se într-un copac de pe marginea drumului. În automobil se afla și prietena sa. În urma impactului ambii tineri au decedat până la sosirea ambulanței.
„Astăzi ești pentru ultima dată în preajma celor dragi. Azi, tu, cel care ai lăsat un gol și o durere, pleci. Chiar și cerul plânge pentru voi. Nu mai calci pământul, Gabiță, nu ne vei mai întâmpina niciodată. Tu, copil minune, îngeraș care și bunului Dumnezeu i-ai plăcut, te duci de lângă noi. Ai grija, Doamne, de ei, sunt prea tineri, prea mare durere”. „Azi plânge și natura pentru voi… Drum lin către îngeri… Ne va fi foarte dor”. „Soarele vieţii a apus pentru Mocanu Gabriel și Mamaliga Irina – ființe tinere, vesele, pline de viață ce au lăsat în urmă un gol imens şi lacrimi de durere fără margini. În acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea tuturor elevilor, angajaților, părinților din I.P.L.T.Prometeu. Sincere condoleanţe familiilor îndurerate.
Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire. Odihnească-se în pace!” „Irinuța e prima mea finuță de botez, atât de mult o admiram că crește o adolescentă frumoasă, cu caracter! Drum lin la cer, suflet nevinovat”, au scris pe rețelele de socializare rudele, prietenii și cunoscuții tinerilor decedați. Pentru că ambii tineri sunt din sate diferite aceștia vor fi înmormântați pe ultimul drum separat.