Paștele în trecut. Ce mânca familia Ceaușescu de Paște și care erau preparatele preferate ale celor doi soți

Paștele în trecut. Foarte multe persoane se întrebau în trecut ce fel de preparate delicioase serveau la masa de Paște soții Ceușescu, dar și care erau preferatele acestora. De obicei, Elena și Nicolae Ceaușescu mâncau preparate tradiționale românești de sărbători.

De mici am fost învățați că tradițiile trebuie să fie dăruite și învățate mai departe, ca viitoarele generații care vin să nu uite cât de frumoasă este cultura românească și cât de bogată poate fi din toate punctele de vedere. De obicei, Elena și Nicolae Ceaușescu profitau de sărbătorile pascale pentru a sta cu oamenii dragi și pentru a savura preparate tradiționale.

Fostul administrator al reședințelor prezidențiale din București și Snagov, Suzana Andreiaș, a vorbit despre preparatele culinare preferate ale soților Ceușescu. De Paște, cei doi preferau să mănânce cozonac simplu cu stafide, ouă roșii, carne de miel.

Ce preferau să mănânce de Paște soții Ceaușescu

”Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii.

Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid – n.r), frumos aranjat pe tavă. ‘De unde este cozonacul ăsta?’, mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. ‘Tu n-ai făcut?’. N-am făcut!

Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu. ‘Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!’. În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie.

Şi o întreb pe fata din casă: Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? ‘Dumnealor au mâncat’, a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, a spus aceasta, pentru Adevărul.

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds