ULTIMA ORA! Alocaţiile copiilor ar putea să nu crească de la 1 iulie. Ludovic Orban: „Asta va fi poziţia noastră”
Alocaţiile copiilor ar fi trebuit să crească cu 20% la 1 iulie, însă preşedintele PNL le dă o veste proastă părinţilor.
Ludovic Orban a anunţat că parlamentarii liberali vor vota forma legii prin care alocaţiile să nu fie majorate.
Liderul PNL a anunţat că o decizie privind alocaţiile copiilor ar fi trebuit să fie luată săptămâna aceasta, însă aceasta a fost
amânată pentru că „a apărut prezentarea publică a PNRR şi n-am mai ţinut şedinţa coaliţiei”.
„Probabil la prima şedinţă a coaliţiei vom discuta. Punctul nostru de vedere l-am exprimat. Atât premierul Cîţu, cât şi eu
susţinem formula care a fost adoptată în Senat. Acolo e OUG pe o lege de adoptare a OUG…
Susţinem amendamentul din Senat să crească alocaţiile să nu existe creşterea de la 1 iulie.
Am anunţat public că asta va fi poziţia noastră”, a declarat Ludovic Orban, într-o declaraţie de presă.
În aprilie, președintele PNL spunea că nu există resurse care să permită încă o creștere a alocațiilor în acest an,
ci abia anul viitor, în 2022. Orban a precizat că subiectul va fi discutat și în coaliția de guvernare.
„Au mai apărut păreri… Sunt convins că vom ajunge la o soluție.
PNL și nu numai PNL, majoritatea coaliției, a hotărât o formă la Senat prin care majorarea alocațiilor s-a făcut numai de la 1 ianuarie.
Ca să fim cinstiți, nu există resurse ca să ne mai permitem încă o creștere a alocațiilor în acest an dacă vrem să le creștem și la anul. Ca atare, noi susținem ca formula de creștere a alocațiilor care s-a făcut de la 1 ianuarie să nu se mai facă de la 1 iulie, ci de la anul”, a afirmat Ludovic Orban, conform Digi24.
Potrivit OUG 123/2020, care prevede dublarea alocațiilor de stat pentru copii în cinci etape, acestea ar fi trebuit majorate la 1 iulie cu 20%. scrie romaniatv