Imagine emoționantă cu Vulpița îmbrățișându-și fiica! Tânăra și-a revăzut fetița după o lungă perioadă. ”O iubesc”

Vulpița a avut parte de un moment cu adevărat emoționant în urmă cu doar o zi! Tânăra s-a întors în localitatea natală pentru a-i face o surpriză fețiței sale de 1 Iunie, iar fotografia postată pe pagina de socializare a stârnit o mulțime de reacții pozitive!

După mai multe luni în care a stat departe de fiica sa, pentru Vulpița ieri a fost o zi extrem de emoționantă, deoarece a revăzut-o pe Maria, fetița pe care o are împreună cu Viorel.

Veronica a plecat din București cu gândul de-ai face o surpriză celei mici cu ocazia Zilei Copilului, iar pentru asta s-a pregătit cu mai multe cadouri pe care i le-a adus cu drag de la Capitală fetiței sale de doar câțiva anișori!

Ajunsă la Blăgești, în momentul în care și-a văzut mama, fetița Veronicăi s-a îndreptat rapid către ea și a strâns-o tare în brațe, iar imaginea revederii a fost publicată chiar de Vulpița pe pagina sa de socializare.
Momentul a fost unul foarte emoționant pentru cele două, pentru că deși sunt departe, nimeni și nimic nu poate schimba legătura dintre mamă și fiica, asta în ciuda a tot ce s-a petrecut în ultima perioadă.

”O iubesc”, a scris Veronica în dreptul imaginii. După revederea emoționantă de doar câteva momente, aceasta a fost din nou alungată de socrul său din fața casei, iar cu părere de rău Vulpița și-ar fi dorit să mai petreacă puțin timp cu cea mică.

Totuși, acum mai mult ca niciodată își dorește să-și ia fetița la București și să o aibă aproape de ea, să devină o mamă responsabilă și care să-i ofere celei mici un viitor frumos. scrie spynews

CITESTE SI

Cum arata casa parinteasca a Vulpitei

Dacă la socrii s-a lăsat cu scandal, cu alergătură şi cu plâns în pumni, la părinţi, Veronica a fost primită cu lacrimi în ochi şi cu masa pusă. Dorul de mama sa, de tată, de fraţii săi, de casa părintească a copleşit-o pe soţia lui Viorel, iar în momentul în care a călcat în curtea familiei, Veronica parcă s-a transformat într-un copil.

Emoționată până la lacrimi, Veronica a coborât din mașină și s-a dus direct către părinții săi pe care i-a luat în brațe și cărora le-a spus că i-a fost de ei. Aceasta nu a venit cu mâna goală, ci încărcată cu daruri pentru cei care au crescut-o, dar și pentru frații săi mai mici care o așteptau cu mare drag.

”Cea mai de preț este familia”, a spus Veronica îmbrățișându-i pe părinții ei de care i-a fost foarte dor!

Imediat Vulpița a ieșit în grădină și a început să se joace cu animalele și în iarba verde, așa cum făcea atunci când era mică.

Sursa: spynews.ro

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds