Primăriţa de la „Chefi la cuţite” s-a căsătorit. Cine este barbatul cu care si-a unit destinele si cât de frumoasă a fost în rochie de mireasă! FOTO:

Irina Onescu a devenit, însă, cunoscută cu mult înainte de a participa la emisiunea culinară. Chiar dacă privind-o tinzi să crezi că, de fapt, ar putea prezenta moda pe podiumuri, ei bine, Irina a ales să se dedice societăţii, iar în urmă cu câţiva ani a fost aleasă primar în localitatea Petriş.

Deşi la început nu toţi sătenii au avut încredere în ea, ulterior, uşor-uşor, prin muncă şi determinare, Irina Onescu a reuşit să le intre la inimi şi să le arate că nu în zadar au votat-o. De asemenea, înainte de a fi primar, Irina Onescu a fost reporter.

Anul acesta, Irina Onescu a decis că este momentul să-şi îndeplinească un vis mai vechi, astfel că a decis să participe la Chefi la cuţite. Nu i-a fost uşor, pentru că la show au luat parte foarte mulţi oameni la fel de talentaţi.

Măiestria şi forţa de care a dat dovadă Irina s-au văzut, iar primăriţa din Petriş, aşa cum este numită, a reuşit să-l convingă pe Chef Sorin Bontea că merită să fie singura femeie din echipa lui. Şi bine a făcut, pentru că aceasta s-a descurcat cum nu se poate mai bine şi şi-a ajutat mereu echipa.

Irina Onescu s-a căsătorit în acest an cu iubitul p0litlst


Irinei Onescu nu îi merge totul bine doar în plan profesional, pentru că şi personal o duce excelent. În urmă cu câteva luni, primăriţa din Petriş s-a căsătorit cu Andrei Lazăr, bărbatul care a reuşit să-i fure inima. Nunta lor a avut loc în Petriş, iar totul a decurs exact aşa cum Irina a visat.Sursa:stiridinfamilie

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds