Ce note mici a luat Andreea Mantea la BAC! Și ei îi este rușine

Andreea Mantea nu s-a ferit niciodată să vorbească deschis despre trecutul său. Bruneta a dezvăluit, la un moment dat, ce notă a luat la BAC, pe care l-a susținut în 2005.

Bruneta a dat examenul de bacalaureat în București, unde a și absolvit Liceu „Sfântul Pantelimon”.

Deși a ajuns prezentatoare TV, pe vremea aceea vorbitul în public nu era punctul său forte, dovada fiind nota mică pe care a obținut-o la proba orală de Limba și literatura română. Andreea a luat 5,50, însă la examenul scris s-a descurcat mult mai bine, nota fiind 8,30. La engleză a luat 8, la sociologie 5,70, la geografie 7,85, iar la educație fizică 9,60.

Mantea a făcut Facultatea de Relații Economice Interne și Internaționale

Media generală de la BAC a brunetei a fost 7,40. După absolvire, Mantea a optat pentru studii universitare și a mers la Facultatea de Relații Economice Interne și Internaționale.

„După ce am intrat pe făgaşul castingurilor, am descoperit o lume nouă, fascinantă: cunoşteam oameni interesanţi, de la care, când am început să apar în reclame şi videoclipuri, am prins ce şi cum înseamnă să fii regizor.

Când a fost vorba să dau la facultate, am vrut să-mi depun dosarul la UNATC, la actorie. Numai că tata nici n-a vrut s-audă de aşa ceva. Mi-a zis că nu vrea să „crească” o mur.itoare de foame. Ne-am certat îndelung pe tema asta şi, într-un final, ca să-i fac pe plac, am dat la Relaţii Financiar Bancare Interne şi Internaţionale”, povestea bruneta.

Înainte de a deveni celebră, Andreea Mantea a participat la concursul Miss Playboy și a fost desemnată cea mai secxsy fată de la pagina 5 din ziarul Libertatea, un top foarte popular al vremurilor. În prezent, bruneta moderează emisiunea Puterea Dragostei, de pe Kanal D.

Primul loc de muncă al vedetei a fost cel de picoliță, pe vremea când abia terminase clasa a noua.

„După ce am prins câteva joburi și mi-am dat seama că în felul acesta câștigam în câteva zile cât într-o lună întreagă de servit la masă, mi-am zis că asta vreau să fac. Tocmai începea anul școlar, așa că am renunțat la postul de la restaurant și-am rămas numai cu slujba de model”, spunea Andreea în urmă cu câţiva ani.

CITESTE SI

„Oamenii care conduc învățământul sunt proști și ticăloși”! Mesajul șocant transmis de Selly imediat după ce a luat Bac-ul cu o medie incredibilă

Concluzia lui Selly este că școala românească te învață lucruri inutile, după care te pune în situația de a face meditații, pe bani, pentru a putea trece testele „pe care sistemul ți le impune”.

Vloggerul dă vina pe oamenii care conduc sistemul de învățământ din România, care nu sunt preocupați decât de propriile funcții.

„Oamenii care conduc învățământul din România de 30 de ani încoace, oamenii care sunt acolo sus și au putere de decizie asupra lucrurilor care se întâmplă, sunt fie proști, fie ticăloși. De cele mai multe ori sunt și proști, și ticăloși”, a spus Selly.

Vloggerul, care a luat examenul de Bacalaureat cu o notă mare, a recunoscut că ar fi picat sigur dacă „Bac-ul s-ar fi dat din lucruri care să te ajute cu adevărat în viață”.

Selly susține că elevii din România sunt chinuiți în fiecare zi cu materii inutile și puși să reproducă comentarii și idei ale unor literați. Totodată, pe ei nu-i încurajează nimeni să aibă propriile opinii și nu-i ajută să se pregătească pentru viitor.

„Gândiți-vă ce telefon aveați acum 10 ani și ce telefon aveți acum (…) În toată lumea asta supermodernă, digitalizată, care se schimbă foarte repede, lucrurile pe care noi le învățăm la școală au rămas cam aceleași, de 30 de ani încoace. Sunt aceleași materii, la care înveți aceleași lucruri. Din cauza asta, când ajungi la 18-19 ani și ieși pentru ultima dată pe poarta liceului, cu Bac-ul luat și cu diploma de absolvire în mână… ai ieșit pe poarta liceului, în 2020, perfect pregătit pentru anul 1990.”