„Soțul îmi spune că sunt frigidă, dar nu numai în pat. Rămăsesem însărcinată și aveam musafiri. În timp ce eu găteam și eram cu burta la gură le zice tuturor că parcă aș fi o rață. Apoi, eu am făcut cea mai mare greșeală din viața mea..”
În momentul ăsta, sunt o femeie… consumată. Asa mă simt. Nu mai aștept nimic de la viață. Culmea e că nici n-am primit mai nimic de la ea. Singura mea alinare sunt cei doi copii ai mei, dar curând vor pleca și ei de acasă, și atunci…
Pare de-a dreptul ridicolă scena care s-a tot repetat în căsnicia mea: eu, la ușă, cu o valiză în mână, privind înapoi, ca pentru a reține cât mai multe amănunte care să-mi alcătuiască mai târziu amintirile. Spun că scena e ridicolă, fiindcă am trăit-o de prea multe ori, încât, în timp, și-a pierdut sensul.
Momentul părăsirii a devenit, din gest unic, obișnuință. și asta pentru că nu am fost suficient de puternică să-mi spun: „Gata, între noi s-a terminat. Divorțăm!”. și totuși, de fiecare dată când făceam acel pas, eram hotărâtă să nu mă mai întorc
niciodată la soțul meu, să-mi iau copiii și să încerc să-mi refac viața. 0 dată, am încercat chiar să am o aventură cu un alt bărbat, după ce-am plecat de-acasă, dar mi-au apărut în fața ochilor cei doi copii ai mei. Aveau, parcă, o figură mustrătoare și n-am putut merge mai departe.
De fapt, toată viața mea e compusă din frânturi pe care nu le-am putut pune cap la cap, fiindcă mi-a fost teamă de adevăr. Dacă aș fi avut curajul, aș fi fost acum o femeie liberă, pe picioarele ei, nu una care-și plânge trecutul, prezentul și viitorul.
Eu n-am avut parte de acea dragoste care-ți ia mințile, te amețește și te urcă în al nouălea cer. Am visat la așa ceva în liceu, dar prințul meu din basm n-a fost decât un tocilar care m-a invitat la un film și a încercat apoi să-și strecoare mâna pe sub fusta mea. Scârbită multă vreme de acest gest, nu mi-am făcut niciun prieten, nici măcar după ce am terminat liceul și m-am angajat. Soțul meu, Vali, s-a apropiat destul de greu de mine, lucru pe care mi l-a reproșat mai târziu, în momentele noastre de ceartă.
— Ești frigidă, dar nu numai în pat. La fel ești și în viata de toate zilele.
Uită-te la tine, nu te lipești de nimeni, le dai tuturor vânt, îi respingi pe toți, îi gonești. Am ajuns singuri ca niște cuci, și asta numai din cauza ta, ești cea mai rece femeie pe care am cunoscut-o vreodată!
— Cum poți să-mi aduci asemenea acuze, Vali? Te-am respins eu vreodată?
Nu avea dreptate, i-o demonstram cu argumente, iar lucrul acesta îl deranja. Casa ne era mereu plină de musafiri, mai mult prieteni de-ai lui. Vali e unul dintre acei bărbați care consideră că femeia trebuie să stea la cratiță, să tacă, să fie un obiect secxsual și să crească plozi.
Să nu se facă simțită prin casă, să fie ca o jucărie cu baterie și cheiță, pe care bărbatul s-o întoarcă doar când are el chef.
Nu știu cum sunt alte neveste, dar eu n-am putut accepta așa ceva. întotdeauna am considerat că soții trebuie să fie egali, parteneri, nu unul să fie sclavul celuilalt. însă Vali a făcut tot posibilul să mă pună într-o lumină defavorabilă, chiar și în fața tuturor cunoscuților, prietenilor, rudelor. îmi vorbea urât, batjocoritor:
— Hai, mândro, mai repede cu mămăliga aia! striga el din sufragerie. Ce faci? Ai căzut în ea?
Prima dată când l-am auzit vorbindu-mi astfel, mi-au dat lacrimile. Eram în bucătărie, îmi strigase să-i aduc murături și folosise un ton poruncitor, de parcă ar fi vorbit cu o slugă. Nu m-am putut abține și am început să plâng.
Tonul lui nu m-a durut doar pentru că aveam musafiri. Aș fi suferit și dacă nu l-aș fi auzit decât eu. Văzând că nu mai apar în sufragerie, a venit după mine, spunându-le celor prezenți:
— Cred că mândra a adormit lângă aragaz. Mă duc s-o trezesc, că ni s-au lungit urechile de foame!
A intrat furios în bucătărie, m-a apucat brutal de braț și mi-a șuierat printre dinți, în șoaptă, ca nu cumva să nu se audă de dincolo:
— Ce faci, Geto, te-ai pus pe bocit? Acum ți-ai găsit? îți bați joc de musafirii noștri? Scoate odată murăturile alea și mișcă mai repede în sufragerie!
Numai că, în loc să-i fac pe plac și să tac, am plâns și mai tare, gest care mi-a atras o sudalmă urâtă. Când am intrat în sufragerie, aveam ochii roșii, dar mesenii s-au făcut că nu observă. Bineînțeles, doar erau rudele lui, era și maică-sa de față, ea îl crescuse astfel, cu ideea că femeia trebuie să fie sluga bărbatului. 0 și auzisem de câteva ori spunându-i:
— Bine că te-ai însurat și tu odată, să aibă cine să-ți gătească, să te spele, că eu închid ochii mâine, poimâine. Vezi să nu-i dai nas fetei ăsteia, s-o pui la punct, să-și cunoască stăpânul!
— Da, mamă, nicio grijă.
— Să nu creadă că te poate juca pe degete… Dar am încredere în tine, nu ești tu dintr-ăia care să se închine la femeie!
Asta era soacra mea. Era văduvă și-și crescuse copilul de parcă ar fi fost stăpânul lumii. Nu și-a dat arama pe față de la început, fiindcă atunci aș fi știut cu cine am de-a face, m-aș fi dus învârtindu-mă, nu m-aș mai fi uitat la domnul Vali, mare inginer. Crezusem că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap: frumos, înalt, elegant, manierat.
Recunosc, s-a purtat foarte bine cu mine până a semnat certificatul de căsătorie. Apoi și-a arătat și el adevărata față, ca soacră-mea. Viața mea a devenit în scurtă vreme un coșmar, așa că m-am hotărât să plec. Mi-am făcut valiza, cu câteva lucruri, și m-am dus la mama. Vali n-a venit după mine, în schimb, m-a sunat:
— Geta, ce-i cu prostia asta? E o glumă?
— Nu-i nicio glumă. Nu mai suport să-mi vorbești urât, să mă tratezi ca pe o sclavă. Nu sunt sluga ta!
Punctul culminant fusese atins în acea dimineață, când el îmi criticase felul cum îi lustruisem pantofii.
— Ia uită-te la ei! urlase, ridicându-i pe rând. Cum să merg eu cu ăștia la serviciu? Nu știi că azi am ședință? Că sunt în prezidiu? Vrei să se uite toți la mine și să râdă?
Eu îi făceam atunci niște sandvișuri pentru la muncă. Eram nervoasă că nu apucasem să-mi calc o rochie în locul celei al cărei fermoar se stricase, eram în criză de timp, întârziam la lucru, iar lui îi ardea de reproșuri.
— Dar tu ce ai, nu poți să ți-i faci? îți cade rangul de secretar de partid?
Parcă i-aș fi dat foc. Când a auzit de partid, a sărit în sus.
— Vorbește mai tare, că poate te aude cineva și mă exclude din partid din cauza ta! Ce vorbești tu acolo, Geto? Cum adică să-mi fac pantofii? Păi de-aia mi-am luat nevastă, ca să-mi fac tot eu pantofii? Te înșeli amarnic!
— Vrei să zici slugă.
— Ia uite-o! Mai și dă cu gura! Bravo, nene! Pune mâna și dă cu cremă aici!
— Nu vreau! Dă-ți singur!
— Nu vrei? Așa, deci, nu vrei!
S-a încălțat cu alți pantofi, unii noi, dar asta numai de-al naibii, ca să nu se apuce să și-i facă pe ceilalți, și a ieșit trântind ușa.
— Vorbim noi diseară, că acum n-am timp! m-a amenințat el. Vedem noi cine e stăpân aici!
Mgid