S-au aflat detalii șocante din spatele aparițiilor televizate ale Vulpiței. Ce se întâmplă când soții din Blăgești nu sunt filmați?
Ies la iveală detalii șocante din spatele serialului cu Vulpița și Viorel, care au devenit vedete de București după cinci luni de apariții televizate constante. Cu toate că soții Stegaru se bucură de faimă și de o viață mult mai bună față de cea cu care erau obișnuiți în Blăgești, există și o parte mai puțin plăcută pentru ei.
Veronica și Viorel Stegaru sunt extrem de mulțumiți de traiul pe care îl duc de când apar la televizor, dar puțini sunt cei care știu ce condiții drastice le sunt impuse de către postul de televiziune la care apar. Se pare că Vulpița și soțul ei au clauze stricte de colaborare și încă de la prima apariție în emisiunea Mirelei Vaida, celor doi li s-au impus mai multe reguli.
Mai exact, Vulpița și Viorel sunt supravegheați 24/24 de echipa emisiunii: sunt sunați sau li se fac vizite neașteptate acasă când nici nu se așteaptă.
„Veronica și Viorel sunt de-a dreptul «sechestrați» de echipa Acces Direct. După ce s-au mutat împreună în apartamentul din București, ei au fost tot timpul supravegheați, 24/24, de către Acces. În weekenduri au mai mereu filmări, iar, atunci când nu filmează, sunt verificați de reporteri. Reporterii vin la ei acasă, nu îi anunță, ca să vadă dacă respectă clauzele din contract. Atunci când nu pot ajunge la ei acasă, îi sună tot timpul, îi verifică.
Practic, ei nu au prieteni, nu au viață personală, nu pot face nimic în afara emisiunii. Și cumpărăturile le fac tot reporterii pentru ei, numai să nu iasă din casă.
Dar lor le convine, ei se cred vedete și sunt fericiți cu viața lor. Se cred importanți, iubiți de oameni, se cred persoane publice. Ceea ce nu văd este faptul că au renunțat la viața lor personală, la copil, pentru aparițiile astea la televizor care oricum se vor încheia, la un moment dat”, au declarat surse pentru Cancan.