Cât a trăit, Stela Popescu a muncit din greu și a reușit să strângă o avere consistentă care i-a revenit fiicei adoptive, Doina Maximilian. Actrița deținea două proprietăți, una în București și una la 2 Mai. Pe timpul verii, Stela Popescu se muta în vila de pe litoral. Acum, din păcate, locul a fost lăsat în paragină.
Stela Popescu s-a stins din viață la 81 de ani, în urma unui atac cerebral, în 2017. Toată moștenirea ei a fost luată de Doina Maximilian, însă femeia se pare că nu prea se mai interesează de bunurile regretatei actrițe.
‘Stela a muncit pe rupte, n-a stat o clipă locului. Casele le cumpăra pentru fata ei, Doina, care voia mereu alta şi alta. Stătea cam doi – trei ani în câte una, apoi o convingea pe Stela să-i cumpere alta. Se temea ca mama ei să nu cheltuiască banii pe altceva sau să nu-i doneze pentru acte umanitare’, susțin apropiații Doinei Maximilian.
Fiica adoptivă a Stelei Popescu s-a ales cu un bloc de trei etaje în Bucureşti, o vilă la mare, în staţiunea 2 Mai, dar și una în București, acolo unde și-a dat și ultima suflare, pe 23 noiembrie 2017. În plus, Stela Popescu mai deținea terenuri, dar și un cont de 300.000 de euro.
Acum, însă, Doina Maximilian, a lăsat de izbeliște toate proprietățile actriței. După moartea Stelei Popescu, Doina declara că aceasta o ajuta financiar.
Fiica adoptivă a abandonat casele Stelei Popescu
‘N-a rezistat mai mult de trei luni în casa în care Stela a locuit până în ultima clipă a vieţii, s-a mutat în Bucureştii Noi. Iar vila de la 2 Mai este acum abandonată’, arată apropiaţii actriţei, scrie Click!
‘Îi simt prezenţa şi acum. Stela, mama mea, ne ocroteşte din cer: pe mine, pe fiica mea, dar şi pe nepoţelul meu. Ea a fost stâlpul familiei noastre! Cât a fost în viaţă, nu ne-a lipsit nimic. Tot timpul ne întreba dacă suntem bine, dacă ne lipseşte ceva. După ce a murit, o apreciez şi mai mult, îi simt enorm lipsa’, spunea fiica adoptivă a actriței.
Stela Popescu își doarme somnul de veci la Cernica, însă cei care trec pe la mormântul ei au mărturisit că Doina Maximilian trece rar să îi aprindă o candelă mamei sale.
‘Vin mulţi dintre cei care au iubit-o, ca să-i aprindă câte o lumânare, unii trec după ce pleacă de la slujbă. Vin la mormintele rudelor, apoi trec şi pe la doamna Stela. Ieri i-am adus şi eu o floare. Însă fiica doamnei Stela nu prea vine pe aici şi, vorba aceea, domnia sa i-a lăsat atâta avere. Am înţeles că nici pomeni nu-i face. Dar să nu judecăm, poate acum e vară şi cu aceste călduri e mai greu de ajuns, iar înainte a plouat zilnic’, a declarat o apropiată a Stelei Popescu, notează Click!
Sursa: prosport.rost