Ce s-a întâmplat după ce Mihai Bobonete a fost testat de Covid-19: „E foarte greu!”

Pandemia de coronavirus continuă să facă victime în rândul oamenilor. În urma etapelor de relaxare, oamenii au avut parte de mai multă libertate, mulți dintre ei s-au întors la locurile de muncă și la alte activități de dinainte de pandemie. Mai multe domenii au fost afectate din cauza faptului că activitatea lor a fost întreruptă, însă după ridicarea stării de urgență, acestea au fost repuse în funcțiune. În această situație se regăsește ramura culturală, din care fac parte și actorii. Despre experiența filmărilor a vorbit Mihai Bobonete, din serialul „Las Fierbinți”, care a și fost testat de Covid-19.

După o perioadă de pauză, în care toate filmările au fost întrerupte, actorii s-au reîntors pe scene sau pe platourile de filmare și pregătesc din nou surprize pentru publicul lor. Sistate la începutul lui martie, când s-a decretat starea de urgenţă, filmările serialului de comedie „Las Fierbinţi“, difuzat la ProTV, au reînceput în luna iunie. După această revenire, lucrurile s-au schimbat semnificativ și activitatea se desfășoară într-o manieră nouă.

Bobiţă din „Las Fierbinţi“, personaj interpretat de Mihai Bobonete, a vorbit despre cum se desfăşoară filmările în plină pandemie de COVD-19. Actorul a declarat că toți actorii au fost testați pentru noul virus, dar şi membrii echipei de pază şi protecţie, apoi s-a asigurat perimetrul zonei de filmare, astfel încât personalul să se interesecteze doar atunci când se filmează cadrele. Cel mai greu de suportat este distanța pe care trebuie să o păstreze față de colegi, pe care, până acum, i-a văzut ca pe o familie.

„Am început filmările, dar e foarte ciudat totul. Ne-au testat pe toţi. Stăm mereu cu măşti. E foarte greu pentru că noi, înainte, eram ca o familie acolo, mâncam împreună cu oamenii din echipa de producţie, acum e o bandă trasă, mâncăm pe rând, fiecare în rulota lui. Nu ne intersectăm niciodată la masă, e o schemă foarte ciudată. Noi, filmând de atâţia ani, am devenit o familie suntem foarte apropiaţi şi acum e destul de trist.”, a spus Mihai Bobonete.

Bobonete a vorbit şi despre cum i-a schimbat viaţa rolul din serialul de comedie. El susține că, la început, oamenii erau amabili cu ei, le făceau oferte prin piață și se bucurau când îi vedeau, însă, acum și-au schimbat complet atitudinea și chiar „îi fură la cântar”, pe motiv că serialul le aduce câștiguri impresionante.

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds