Horoscop Urania pentru săptămâna 18 – 24 iunie 2022. Ce influențe benefice are Venus din zodia Gemenilor

Horoscop Urania pentru săptămâna 18 – 24 iunie 2022. Vești benefice pentru Lei

Berbec

Berbecii vor trece prin stări speciale (nedumerire, surpriză, neîncredere) sau prin situații mai puțin obișnuite alături de niște prieteni sau din cauza lor; unele dintre aceste ipostaze ar putea încurca evoluția normală a unui plan personal, a unui proiect, a unei activități comune.

Taur

Luna se va afla în tranzit prin zodia Taurului și le va da celor care s-au născut în acest semn mult echilibru interior, calm sau, în funcție de situație și de provocări, stăpânire de sine.

Gemeni

Gemenii ar putea fi obligați să se gândească la o soluție originală ori să aibă o inițiativă într-o manieră pe care, până acum, nu au mai avut-o, nu neapărat pentru a ieși din anonimat cât pentru a rezona cu actualitatea pe care o trăiesc.

Rac

Venus va intra în zodia Gemenilor și, până pe 18 iulie, va tranzita casa a XII-a, patronând așa-numitul „noroc ascuns”, adică șansa care se concretizează într-o manieră mai greu de explicat.

Leu

Venus va intra în zodia Gemenilor și, până pe 18 iulie, va exercita o influență benefică asupra relațiilor de prietenie: pe cele vechi le va reabilita și le va da un nou suflu, iar pe cele noi le va sprijini să se dezvolte armonios.

Fecioară

Mecanisme astrale manifestate discret de care trebuie, totuși, să se țină seama, îndreptate spre sistemul nervos central și periferic, sistemul venos și fiziologia membrelor inferioare în segmentul de la genunchi până la gleznă.

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds