Deea și Dinu Maxer au amânat cu cinci luni botezul fiicei lor, astfel că micuța Maysa va fi creștinată la 11 luni, cu o lună înainte de ruperea turtei. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, cei doi au preferat să mai aștepte până când îi pot oferi fetiței o petrecere pe cinste.
Inițial, botezul Maysei ar fi trebuit să aibă loc pe 4 aprilie însă din cauza pandemiei, planurile le-au fost date peste cap. Acum totul s-a reconfigurat și soții Maxer abia așteaptă evenimentul chiar dacă de la 130 de invitați, câți ar fi trebuit să aibă pe 4 aprilie, acum, pe data de 13 septembrie, petrecerea va fi una mai restrânsă, cu doar 50 de persoane.
Am stabilit botezul Maysei. A fost amânat din 4 aprilie în 13 septembrie. Nu am vrut să fim doar noi în biserică cu nașii. Țineam neapărat să fie și părinții. Așadar am așteptat relaxarea restricțiilor. Iar apoi a venit contractul la mare la care nu putem renunța, fiind singurul venit în această perioadă.
Vom face botezul pe data de 13 septembrie. Atât slujba de creștinare cât și petrecerea. Va avea loc în Cernica pe malul lacului. Vom fi doar 50 de persoane, familia și prieteni foarte apropiați. Ne-a fost greu să îi selectăm, în aprilie aveam inițial 130 invitați. Maysa va avea două perechi de nași. O vom boteza Maysa Maria. Va avea la botez 11 luni. Iar apoi, în octombrie când împlinește un an, ii vom rupe turta la o petrecere în curtea nașilor, un eveniment restrâns’, a povestit Deea Maxer pentru Click!