Prezentatoarea TV a fost dată afară fără să fie anunțată! :O Vedeta a răbufnit, după ce a rămas fără emisiune și fără loc de muncă: ”Vă anunţ eu, că ei se feresc”

Jurnalista Sorina Matei, realizatoarea emisiunii „Aktualitatea românească, a fost demisă de B1 TV, la scurt timp după ce televiziunea a aplicat pentru ajutorul Guvernului în programul IMM Invest.

În aceeași situație se află și şi Andrei Bădin, realizatorul emisiunii „Controverse, căruia, de asemenea, i-a fost reziliat contractul fără nicio notificare prealabilă.

Ieri, jurnalista Sorina Matei a anunțat pe contul personal de socializare, că i-a fost reziliat contractul de muncă de către postul B1 TV, unde realiza emisiunea „Aktualitatea românească, adăugând că și colegul ei Andrei Bădin, realizatorul emisiunii „Controverse, a fost supus aceluiași tratament.

„De Ziua Mondială a Libertăţii Presei cu care se împăunează fals Guvernul Orban, vă anunţ eu, că ei se feresc:

Televiziunea B1 TV a reziliat marţi contractul meu şi al lui Andrei Bădin, fără nicio notificare şi/sau discuţie prealabile.

Tot marţi, cu câteva ore înainte de reziliere, televiziunea B1 TV, pe profit- 2,3 milioane de euro în 2019, a aplicat la fonduri garantate de stat/Guvern prin IMM Invest. Luni, înainte de aplicare, emisiunile noastre existau, marţi – după aplicare n-au mai existat.

Totul a fost comunicat marţi seară, după aplicare la IMM invest, şi miercuri, prin email/trimis document şi printr-un cerber al patronatului, fără ca patronatul să-şi asume sau să comunice transparent decizia, în cazul subsemnatei. De altfel, şi decizia este semnată prin împuternicit.

Joi, Guvernul a dat 40 de milioane de euro la presă, sub masca unei «campanii de informare», cică să «sprijine jurnaliştii» care în mintea lor trebuie să se transforme în oficine de partid şi ale Guvernului, fix ce nu are voie să facă presa.

Dealurile Guvernului Orban sunt cu patronatele lacome, nicidecum pentru «sprijinirea jurnalismului». Jurnalismul, vocile critice, supravegherea puterii, oricărei puteri, în capul lor trebuie să dispară. Să fie linişte, să nu mai deranjeze nimeni, să nu mai afle publicul nimic.

Cam atât despre libertatea de exprimare, puterea adevărului, presa – câine de pază al democraţiei, watchdogul puterii, following the money, focusing on abuse of power, great business stories, watchdog in the corridors of power. Because this is investigative journalism”, a scris jurnalista Sorina Matei pe contul personal de socializare.

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds