Cum arată casa în care locuiește Mirela Vaida

Mirela Vaida este una dintre cele mai cunoscute prezențe din lumea showbiz-ului. Prezentatoarea TV își petrece o mare parte din timp la locul de muncă, iar mulți s-au întrebat cum arată locul în care frumoasa blondină se odihnește și petrece timp prețios alături de familia sa.

După ce în toamna anului trecut celebra prezentatoare TV a anunțat că soacra s-a mutat cu ea soțul și cei trei copii ai lor, frumoasa blondină a fost nevoită se se mute într-o casă mai mare.

În luna mai a aceluiași an, vedeta s-a mutat într-o nouă locuință, în Snagov.

„Casă mare, 5 camere, spațioasă, luminoasă, teren mult, să alerge iezii, mânzii și copiii.

Pădurea e imediat lângă noi, adică ne pică în curte. Vedem căprioarele dimineață și porcii mistreți. Mai vedem și șerpișori, fluturași și albine, că deh … am vrut lângă pădure. E o liniște totală … dar și prea multă liniște dăunează. Eu sunt bolnavă dacă nu mă aud și … mă cam aud!!

Îmi zic vecinii că, de când m-am mutat, le-am distrus ecosistemul și liniștea. Pădurea are ecou și propagă sunetul vocii mele în tot cartierul. Pff!! Defect profesional, ce să-i faci? Știe toată lumea când mâncăm, ce mâncăm.

Când face Carla pipi, când s-a lovit Vladimir, când urlă Tudor de foame. Suntem prezenți în viața vecinilor, volens-nolens …”, a declarat celebra prezentatoare TV.

potrivitalienforum