Cum arată cea mai săracă localitate din România

Ponorâta este cea mai săracă comunitate de rromi din România. Povestea celor cară trăiesc acolo a trecut de mult graniţele României, devenind celebri datorită fotoreportajelor care au apărut în special în ziarele din Franţa sau Marea Britanie.

Cu toate acestea, în comunitate trăiesc şi copii care frecventează şcoala, care au bucurii, supărări şi poate visează să-şi depăşească condiţia.

Nu au foarte multe, sunt ignoraţi şi necăjiţi şi rar li se întinde câte o mână de ajutor. Frigul din ultima vreme a îmbolnăvit mulţi dintre membriii comunităţii, mai ales, copii, lucru semnalat şi de Natalia Fornvald, inspector şcolar pentru învăţământul primar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.

Dascălul a postat pe pagina personală de pe o reţea de socializare mai multe fotografii însoţite de un text prin care îi îndeamnă pe cei cu “posibilităţi materiale” să le întindă o mână de ajutor copiilor năpăstuiţi de soartă şi a căror singură vină este că s-au născut în Ponorâta.

“Zorii acestei zile m-au prins în satul Ponorata, un loc unde oamenii sunt ascunși de lume și uitati in sărăcia lor, dincolo de intinderile albe. Traiul greu al copiilor, dăruirea dascalitelor in a-i încuraja sa nu renunte la scoala m-au copleșit. Dupa ce i-am văzut în spațiul școlar, am dat o fuga in sat sa vad care le sunt nevoile. Acolo l-am gasit pe bulibasa supărat. Frigul a îmbolnăvit copiii și, din spusele lui, deși nu mă aștept să recunoasca cineva, la spital sunt lăsați să aștepte câte o noapte întreagă până se uita cineva la ei. Dacă sunt foarte grav bolnavi, sunt trimiși la Baia Mare, daca nu, sunt trimiși în satra pentru selecția naturală. Si totusi….Si ei sunt oameni! Mă întorc de la Ponorata cu convingerea că în 5 martie voi reveni cu haine pentru copii, cu alimente și detergenți, sampoane și săpunuri. Astept sa fiti părtași la acțiunea mea și să implicati copiii care au mai mult decat acești nefericiți, in acțiuni de donație”, a scris Natalia Fornvald.

Sursa: realitatea.net

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds