Anca Pandrea, decizie controversată. De necrezut ce a făcut cu trupul lui Iurie Darie în noaptea morții. S-a aflat abia acum

O iubire ca în filme i-a unit pe actorii Iurie Darie și Anca Pandrea. Timp de 26 de ani aceștia și-au manifestat sentimentele sincere unul față de altul. Totul s-a năruit atunci când Iurie Darie a trecut la cele sfinte. Din păcate, actorul s-a stins chiar în brațele femeii iubite, care a decis să facă un lucru de necrezut cu trupul său.

Ce s-a întâmplat cu trupul lui Iurie Darie după moarte. Decizia inedită luată de Anca Pandrea

Actorul Iurie Darie s-a stins din viață în noaptea dintre 8 și 9 noiembrie 2012, după ce a trecut printr-o lungă suferință. Cu sufletul distrus, Anca Pandrea l-a ținut în brațele sale chiar în timp ce acesta își dădea ultima suflare.

Pentru că i-a purtat o iubire fără margini, actrița a luat o decizie neașteptată. Deși trupul lui Iura rămăsese fără viață, actrița a continuat să îl îmbrățișeze și să-l sărute preț de ore bune.

“Am dormit o noapte cu trupul lui mort în brațe, atât de mult l-am iubit! Eu și Iura n-am fost suflete pereche, noi avem același suflet. Când a plecat, el a luat și o parte din mine.

Când iubești, ești un suflet, nu două. Pentru mine, Iura nu a murit. În fiecare cameră am zeci de poze cu iubirea mea. Chiar dacă Dumnezeu nu ne-a dat un copil pe care ni l-am dorit foarte

mult împreună, în dragostea noastră nu există bariere, nici măcar moartea nu ne desparte. La cimitir e doar trupul lui Iura pentru că sufletul lui a rămas cu mine în casă, unde mă veghează”, a povestit Anca Pandrea pentru playtech.ro.

Anca Pandrea nu a fost prima iubire a lui Iurie Darie

Cei doi actori s-au cunoscut la teatru, însă timp de 13 ani între ei nu a existat decât o simplă prietenie. Totuși, dragostea dintre Anca Pandrea și Iurie Darie a debutat pe când actrița avea 40 de ani.

“Iubirea vine când vrea Dumnezeu, iar când la 40 de ani l-am întâlnit pe Iura ca iubit și ca tot, n-a mai existat niciun semn de întrebare pentru mine, a fost definitiv.

Noi eram colegi la teatru de când aveam eu 27 de ani, dar n-aveam nicio treabă de genul acesta”, a dezvăluit Anca Pandrea.

Totuși, Anca nu a fost prima iubire a actorului. El a fost căsătorit cu Consuelo, care însă s-a stins din viață din pricina unei boli cumplite. Aflată pe patul de moarte, femeia a rugat-o pe prietena sa Anca Pandrea să aibă grijă de soțul ei.

Deși și-au dorit un copil împreună, Anca Pandrea și Iurie Darie nu au fost înzestrați cu unul. De asemenea, cei doi nu au fost căsătoriți oficial în fața Ofițerului de Stare Civilă, ci doar s-au cununat religios. Cererea în căsătorie a fost una extrem de spectaculoasă, Iurie Darie cerându-i mâna în cadrul emisiunii “Din Dragoste”. scrie impact.ro